Cosmin Radu: „Vom merge la Londra ca outsideri, dar ei trebuie să arate că sunt mai buni ca noi”

Redactor:
Adrian Tone
Cosmin Radu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul echipei naționale de polo a României, Cosmin Radu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că „tricolorii” vor participa la Jocurile Olimpice din postura de outsideri, dar s-a arătat încrezător în ceea ce privește calificare în faza sferturilor de finală.

„În momentul în care începe competiția teoretic orice echipă poate termina pe primul loc, practic rămâne de demonstrat. Noi mergem acolo să câștigăm cât mai multe meciuri. O echipă chiar dacă ne este superioară nu ne gândim că neapărat trebuie să și pierdem dinainte. În momentul în care am intrat în apă scorul este 0-0 și ei trebuie să demonstreze și să joace de așa natură să demonstreze că sunt mai buni decât noi. Și noi suntem conștienți de asta. În același timp ne dăm seama că jucând cu campionii olimpici, vicecampionii olimpici, campionii europeni și vicecampionii europeni, este destul de greu. Noi plecăm ca outsideri și vom accepta chestia asta. Dar vom juca cât de bine putem noi”, a declarat Cosmin Radu.

Căpitanul României speră ca echipa sa să poată câștiga partidele cu Marea Britanie și SUA: „Atuurile noastre? Avem un joc de echipă bun, ne cunoaștem foarte bine, jucăm de opt ani împreună, sunteți crescuți împreună, suntem răutăcioși, ambițioși indiferent de adversarul cu care jucăm. Toți ne dăm seama de unicitatea acestor meciuri, nu se știe când vom mai ajunge aici. În meciul cu Marea Britanie noi suntem favoriți și în mod normal ar trebui să câștigăm. Și meciul cu SUA putem să-l câștigăm, am făcut mereu meciuri bune contra lor. Credem în șansa noastră. Oricum avem mai multe șanse decât în meciul cu sârbii sau cu ungurii dacă ei vor juca la potențialul lor maxim. Pentru noi e un vis că am ajuns la aceste Jocuri Olimpice, nu am încercat niciodată să ne comparăm cu celelalte echipe. E din ce în ce mai greu șă ajungem la Olimpiadă, având în vedere că se califică doar 12 echipe”.

Antrenorul echipei naționale, maghiarul Istvan Kovacs spune că se simte român chiar și în meciurile pe care le dispută împotriva selecționatei țării sale: „Nu mi se pare ciudat că vom juca împotriva echipei Ungariei. Cunosc foarte bine jocul echipei Ungariei, am primit cea mai mare bătaie de la ei, dar acum nu va fi așa. Ei erau înainte cu pregătirea în momentul în care ne-am întâlnit cu ei. Eu sunt maghiar dar în momentul în care conduc echipa României sunt român. Atunci fac toate eforturile pentru a învinge, chiar dacă jucăm împotrva echipei țării mele. Nu se poate face însă o comparație cu Ungaria. Aici sunt doar 5000 de sportivi, cu tot cu copii, iar acolo sunt undeva mai mult de 10.000 de poloiști. În plus au mai multe bazine, pentru că polo e un sport care se face doar în bazin. Doar în Budapesta sunt 40 de bazine”.

Tehnicianul maghiar nu a scăpat din vedere atuurile pe care le au primele două adversare ale României din turneul olimpic, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. „Suntem gata cu pregătirea și mergem cu inima împăcată la Londra. Suntem într-o grupă puternică și grea dar echipa României nu are nimic de pierdut la acest turneu. O să ne jucăm șansele. Sunt mulțumit de faptul că am ajuns la Olimpiadă și de pregătirea băieților. Meciul cu echipa Marii Britanii e foarte important pentru că este primul de la acest turneu. În plus va fi dificil pentru că ei joacă acasă, cunosc foarte bine propriul teren unde se pregătesc deja de o săptămână. Dacă nu vom juca nervoși, noi i-am bătut lejer de două ori în acest an, sper să fie la fel și de această dată. Am avut toate condițiile de pregătire mai puțin una. Toate celelalte echipe calificate și-au făcut programul pentru această competiție și noi am rămas puțin pe afară. Calificarea noastră s-a jucat în aprilie și majoritatea echipelor aveau deja programul făcut. Am avut doar turneul de la Dublin, încă unul la fel ne-ar fi picat foarte bine. Ne-am fi dorit să jucăm în cealaltă grupă, care este mai echilibrată. Primul meci e foarte important și de asta depinde totul dar să nu uităm că și SUA se pregătesc încă din septembrie pentru acest turneu, și condițiile lor de pregătire sunt mai bune decât ale noastre. Nu putem spune că dacă vom câștiga primele două meciuri le vom lua pe celelalte la relanti. În fiecare meci vom juca la maxim”, a mai spus Kovacs.

Echipa națională de polo a României evolua în grupa B, cu echipele SUA, Ungariei, Serbiei, Muntenegrului și Marii Britanii. În grupa A au fost repartizate naționalele Italiei, Kazakhstan, Spaniei, Australiei, Croației și Greciei. Conform regulamentului, după disputarea meciurilor din grupe, primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală, de unde câștigătoarele vor juca semifinale și, ulterior, finala mică și finala mare.

Competiția de polo se va desfașura între 29 iulie și 12 august. La ediția din 2008, la Beijing, titlul olimpic a fost cucerit de Ungaria.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×